La Navodari, apele marii mi-au scaldat trupul adolescentin, iar nisipurile au pastrat, in memoria mintii mele, urmele vesele ale pasilor neastamparati. Vantul a primit si a imprastiat prima dragoste.
Dara scoica de atunci, astazi a devenit de mult nisip fin imprastiat in cele patru vanturi, si timpul a trecut cu simplitate peste spuma valurilor parasita pe tarm.
Unele lucruri mor, altele nu mor niciodata.
Si iata-ma intr-un weekend, luata mai degraba cu forta de catre sora-mea din Bucuresti si aruncata pe nisipurile cenusii, intr-un camping la sud de Navodari Tabara.
Minumul necesar pentru 2 zile de plaja a incaput intr-un rapid 5-minute in rucsacel, in timp ce masina astepta nerabdatoare in fata blocului. Cazarea urma sa se faca intr-un cort, fara sac de dormit (ca doar e vara). In rest, slipul, o minge, o palarie, si … o sticla de retzina ramasa din Grecia. Accesoriile cvasiartistice cu care-mi omor timpul cand n-am ce face au ramas acasa, asa ca mare parte din poze sint facute de Alina si cu voia ei le trimit aici. Si poate ca nu mi-ar fi venit idea de a scrie cateva randuri despre un weekend atat de banal daca, vizionand fotografiile, nu mi-ar fi placut atat de mult pescarusii romanesti, marea neagra cu scoicile si mirosul ei aparte, pescarii pre-matinali si intoarcerile lor de pe mare odata cu rasaritul soarelui, joaca si scufundarile in apa calda si destul de tulbure, plutire in voia sau impotriva valurilor, regasirea unui strop (sarat) din copilarie.
Pielea s-a colorat inca putin, sufletul s-a mai incarcat un pic cu soare. Si nu mica mi-a fost uimirea sa ma trezesc duminica la ora 6 si sa nu o gasesc pe sora-mea in cort. Cea matinala eram eu. M-am dus s-o caut pe plaja si n-am recunoscut-o; privea ca un somnambul vesel cum descarcau pescarii prada acelei zile dintr-o mare barca.
Unele lucruri mor; dar unele, nu mor niciodata!
………………………………………………………………………………………………Cu un mic efort de informare, aflu despre localitate ca isi are radacini in perioada feudala; pe fostele ruine de la Cap Midia se inalta atunci cetatea Zanauarda avand, ca port maritim, o activitate comerciala insemnata.
Dar prima atestare documentara o gasim in perioada administratiei otomane, cu un nume ce, in limba turca insemna oaia neagra : Caracoium; mai tarziu acesta va deveni Carachioi (derivat din cuvintele turce Kara Koy semnificatia acestuia este satul negru)
Abia in 1927 numele devine Navodari iar 5 ani mai tarziu satul este recunoscut ca si comuna. Dezvoltarea industriala de dupa al II-lea Razboi Mondial transforma localitatea in centru muncitoresc, in 1957 intra in functiune Uzina de superfosfat si acid sulfuric, iar construcţia Combinatului chimic Midia-Navodari şi ulterior a Canalului Poarta Alba-Midia Navodari a dus la o explozie demografica în anul 1983.
Orasul Navodari se afla la sud de lacul Tasaul , pe istmul dintre acesta si lacul Siutghiol.
Putini sunt turistii care vin in Navodari. Majoritatea, ajunsi in Constanta, fac dreapta spre statiunile litorale. Dar aglomeratia, traficul extrem de dens si timpul scurt pe care eram dispusi a-l petrece in masina, ne-au facut sa ne abatem, la iesirea de pe Autostrada Soarelui, de la clasicul traseu, cotind stanga in Cernavoda si pierzandu-ne, pana in Navodari, pe campiile secetoase, populate de stoluri de ciori si turme de vaci, si-ntr-un colt de pajiste umbrit, de doua corturi de tigani nomazi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu