Varful Plesuva si primul tricolor romanesc

Publicat in Ghidul Romanilor, data publicarii 6/10/2007

Pentru majoritatea turistitor, Comarnicul este poarta de intrare in imparatia Bucegilor

Pentru majoritatea turistitor ce au ca destinatie statiunile montane de pe valea Prahovei, Comarnicul ramane doar o localitate tranzitata, un nume interesant si cu rezonanta , poarta de intrare in imparatia Bucegilor. Pe calea ferata este semnul ca mai avem un pic, pe asfalt o localitate cu case ce emana o atmosfera deosebita, cu arhitectura veche, in stil interbelic.

De-a lungul timpului, locurile deosebit de frumoase au fost indragite de diverse familii de rang inalt; Comarnicul a fost resedinta familiei Bibescu, Nicolae Grigorescu si I L Caragiale au locuit si lucrat pentru o perioada aici.

Astazi , dupa o perioada de umbra, Comarnicul revine la viata. Clubul montan Mugur de Colt se ocupa de marcarea traseelor turistice cu pornire de aici; dealtfel, el poate fi folosit ca punct de plecare pentru multe trasee de mountain-bike, avand legatura si cu frumoasa vale a Doftanei.

Pentru vizitatorul proaspat “descalecat” pe aceste meleaguri prahovene, doua obiective pot fi Muzeul cinegetic cu trofee interesante si Muzeul Etnografic.

Intr-o zi de primavara, parca prin martie anul acesta, abia inmugurisera copacii, am luat trenul spre Comarnic cu gand sa urcam pe varful Plesuva. Despre istoria locurilor am aflat abia la intoarcerea in Bucuresti ; si nu mica mi-a fost uimirea sa descopar ca pe varful Plesuva a fost arborat pentru prima data TRICOLORUL ROMANESC, in1839 (inainte deci de 1848) in varful unui brad de 12 metri, doborat si apoi ridicat in ciuda vantului si a ploii de o mana de tarani si ciobani romani in mijlocul carora se gasea si francezul Jean Alexandre Vaillant, pe care Nicolaie Iorga îl numea "merituosul prieten al Românilor".

<> ( cu mentiunea ca nu imi asum resoponsabilitatea pentru aceste informatii, iata ce am gasit la un search pe internet : http://www.masonicforum.ro/ro/nr10/tric.html )

Ceva mai tarziu, in 1848, acesta va publica la Paris o lucrare vasta, în trei volume, intitulata neobisnuit: România sau istoria, limba, literatura, ortografia, statistica popoarelor limbii de aur, ardeleni, valahi si moldovani, cunoscuti sub numele de romani. Primele doua volume vorbesc despre principatele romane, iar al treilea despre calatoriile autorului in Bucegi, fiind cea mai veche , mai detaliata si documentata relatare despre geografia acestor locuri.

Ca sa revin la calatoria noastra, am pornit-o , dupa ce ne-am facut provizii suficiente de hrana pentru o zi, pe un drumeag ce trecea pe langa o veche fabrica de prelucrare a pietrei, am traversat Prahova si am apucat un drum ce urca abrupt printre casele localnicilor, inhaland cu nesat aerul de tara, amestecat cu miros de fum, cu latraturi de caine si tipete de copil; aruncam priviri cand in stanga cand in dreapta, la gospodariile curate, unele deosebit de cochete, pana ce-am iesit din sat.

N-ar fi mult de povestit, excursia noastra presarata cu voie buna si cu dorinta de a ne incarca de lumina si de natura dupa o iarna “orasenesca” si-a vazut atins scopul; am mers pe un drum de tara printre plaiuri frumoase, am descoperit o herghelie de cai si ponei, am trecut si de ea intrand pe terenul muntelui si dincolo de un canton forestier am inceput urcusul pe o poteca destul de pieptisa si solicitanta. Vegetatia arida, supusa vanturilor puternice, ne infatisa o sumedenie de arbusti deformati, cu crengile alungite si modelate in directia principala de batere.

Mai sus, o stana solida si curata, ne-a fost loc de popas si de belvedere asupa intregii vai a Prahovei, cu vizibilitate pana spre Campina . Cu o ultima sfortare, am terminat ascensiunea de primavara pana pe varf. Acolo, ne-au intampinat petice firave de zapada si branduse violete .

Din departare Plesuva nu atrage atentia in mod deosebit; i se spune chiar deal. E acel varf de domina Comarnicul, la stanga Prahovei, cand mergi spre Sinaia. La coborarea spre Posada am renuntat, din considerente de timp limitat si de traseu impadurit, fara vizibilitate; asa ca am facut cale in toarsa, deviind traseul de coborare mai intai printre niste tufe de ciulini si maracini, (n-am vazut prea bine pe unde venea poteca) si apoi pe o ulita dosnica a Ghiosestiului (sat atasat de Comarnic). Finalul a fost in gara, intr-un apus rosietic de soare, unde pe o banca semidegradata am reusit sa terminam in 2 o bere romanesca in 5 minute cat mai aveam pana la venirea trenului. Cu gandul la locurile noi pe care abia astept sa le vad, si al cele vechi care inca mai ascund nenumarate mistere, va doresc sa aveti parte de cele mai frumoase surprize, oripeunde va vor purta pasii.