Cabana Cuca, in asteptarea primaverii

Un articol de Irina Cristian, pentru Ghidul Romanilor 2007.

O excursie planificata a incepe vineri seara in Retezat a devenit pana la urma o plimbare primavaratica de o zi la poalele Iezerului, pigmentata finut cu aruncari de pietre in lac si batai cu namol pe Barajul Rausor, cel mai mare efort depus fiind cel de a scoate dintr-un sant mascat de zapada un aro batran de peste 20 de ani dar cu veleitati de off-road-ist. In weekend Bucurestiul e gol la ore extrem de matinale.

Asa ca iesim repede, autostrada se scurge rapid pe sub roti, din Pitesti tragem putin spre dreapta si luam drumul Campulungului. Si daca la plecare nu-mi doream decat sa lenevesc cu burta la soarele de inceput de martie, cand vad muntii albi albi incep sa-mi vina idei, studiez harta, caut un mic traseu care s-ar putea face intr-o zi, fara echipamente de iarna si daca s-ar putea si fara parazapezi… (le-am lasat acasa, plecata fiind la plimbare).

Ne tenteaza Gainatul Mare, dar ne potolim asteptand sa vedem situatia la fatza locului.
Lerestiul, sat de unde porneste drumul spre Voina pe malul drept al barajului Rausor, are case frumoase, curat-ingrijite. Asta pana cand dam in capatul nordic peste "cartierul" de tigani, cateva zeci de familii stabilite peren in case netencuite de ani de zile, cu totii iesiti in strada ca in zi de sarbatoare; cat p'aci sa avem o mica altercatie cu o caruta care incurcase sensurile de mers.

Lacul e frumos, oglindeste cerul albastru si e rece ca si gheata care-l acopera inca pe alocuri.

Ne jucam ca niste copii scapati in natura. Spre coada lacului coboram pe nisipul fin malos si ne bat ganduri sa contruim castele. Soarele straluceste puternic in gheata semitopita. La Voina ne ospatam cu o mancare acceptabila si ca gust, si ca pret. Servirea e de bun simt iar patronul e amabil. Zapada nu e. Ca sa nu fi batut degeaba drumul pana aici, hotaram sa o luam usor la pas spre Cuca.
Pe poteca e zapada usor inghetata. La o jumatate de ora de cabana il intalnim pe nea Adi, cabanierul de la Cuca, muncindu-se de vreo 4 ore sa-si scoata aro-ul dintr-un sant cu zapada. Foarte dornici sa dam o mana de ajutor, ne umplem in cateva secunde de noroi cu zapada din cap pana-n picioare, in momentul in care motorul turat la maxim invarte rotile in gol iar noi stam neinspirati fix in spatele lor.. Ne scuturam pamantul din par, de pe haine si din gura si dupa cateva sfortari serioase si sapat transee prin zapada o scoatem la capat.

Ziua-lumina se incheie boem, la masuta ingropata in zapada din fata micutei cabane Cuca cinstiti din belsug de nea Adi si sotia dansului cu bere si cu o oala de ceai fierbinte din plante locale; dupa ce ne saturam de admirat natura, de mangaiat pisica si de frigul care ne-a patruns pana in maduva oaselor, ne incalzim putintel la soba si pornim ...

Nu ma laud cu vreo tura impresionanta, insa zau daca-mi mai amintesc de cand n-am mai privit cu atata risipa de timp natura ... In asteptarea unui weekend mai energic pe poteci de munte, am inteles ca si lenea care te ajuta sa mirosi cum se topeste zapada poate fi un bun tovaras de drum.