Toamna, in Piatra Craiului

Articol publicat in Ghidul Romanilor. 2006.

Am mai coborat cativa pasi; peisajul era minunat, trebuia sa-l vad in intregime. Ma oprisem fascinata si … admiram…

cand deodata s-a auzit metroul, venind, si marea aceea imensa- imensa de oameni a inceput sa forfoteasca fericita.

In ciuda febrei musculare am coborat scarile si m-am amestecat printre ei. Ieri eram in Crai. Poate ar trebui sa-mi scriu impresiiile la fata locului, defazarea chiar si cu o zi imi perturba perceptiile.

Eram in Crai, cum spuneam, si totul era simplu. N-am sa spun cum ma simt eu pe munte; ma tem sa nu fiu prea poetica, ori astazi poezia se mai ascunde doar prin manuale, pe buzele vreunul indragostit demodat dar indraznet si poate pe coardele unei chitari in vreun refugiu din creier de munte. Un strop de cinism este indispensabil pentru un strop de atentie.

Si pentru ca nu stiu exact cum sa leg lucrurile despre care vreau sa vorbesc, am sa le insir cu virgula si liniuta, in continuare: *Traseu prima zi: Plaiul Foii – refugiul Diana – Braul Caprelor- La Gavan –Padina Popii –Diana- Plaiul Foii.

*Traseu a doua zi: cautare prin padure a potecii nemarcate catre Ref. Sperantelor, intalnirea primei “momai” din cariera mea turistica (momaie =gramada de pietre care marcheaza o poteca)- Ref Sperantelor, coborare pe Jgheabul Nisipos.

*Febra musculara, ceea ce mi-a dat o senzatie plina de munte.

*Intersectarea cu mai multi participanti la Maratonul Pietrei Craiului, figuri eterogene de la “foarte bine antrenatul-foarte bine echipatul” pana la “hai sa vedem si noi cat ne tin curelele”. As mai vrea sa scriu despre:

*Cum miroase aerul pe munte (dar oare cum sa scriu despre asta?! ), despre cum iti bate inima, si cum iti curge transpiratia pe fata si despre impulsul subit de a trage un chiot de bucurie…

*Si despre cum e sa mergi pe un traseu nemarcat, sa te bucuri de el si sa te intrebi ce ai facut cu simtul pericolului, oare pe unde l-ai pierdut ?

*Si despre maratonistul care dupa 5 ore de alergat singur prin padure (maraton=38 KM) si care in timp ce ne depasea pe poteca pieptisa spre Diana ne-a marturisit intr-un acces confesional ca”asta e incercarea vietii lui” si a trecut mai departe..

*Si despre pustii care coborau in nas pe grohotisul Braului Caprelor cu rucsacii aprovizionati varf cu bere. *Si despre scarile “sisifice” de lemn infipte in efemera poteca a padinii popii.. Deasemenea, mi-ar placea sa scriu si despre:

*Cum e sa iti dai drumul pe grohotis ignorand instinctul de conservare

*Cum e sa mergi noaptea prin padure si sa canti cat te tin plamanii pentru ca un pui de frica sta pe langa tine si vrea si el sa creasca mare. *Despre cum e sa mergi pe o poteca si dupa o cotitura a stancii sa dai nas in nas cu linistea in timp ce ochii se focuseaza cu greu pe intinderea alba a stancariei

*Despre cum e sa te bucuri de soare pe undeva pe creasta incercand sa te cuibaresti cum poti mai bine intr-o scobitura a stancii si sa-ti infigi mainile in manusi…si despre inca vreo cateva lucruri…dar ma tem sa nu fiu prea poetica! :D Pa! A doua zi a nins la munte.