Un articol de Irina Cristian, pentru Ghidul Romanilor
Ialomita izvoraste dintr-o pestera din masivul Bucegi: Pestera Ialomitei. Dupa aceea, o ia ne-linistita la vale. Se lateste in lacul Bolboci, dupa care se subtiaza ca sa treaca prin cheile Zanoagei si apoi rasufla usurata la Scropoasa. (lac cu 6 ha suprafata) .
Pasemite nu stie de cheile Orzei care o asteapta la o aruncatura de bat mai la vale. Intre peretii ingusti si inalti, firul de apa mai ca-si da sufletul, nu mai oglindeste cerul si abia mai respira subtire. ( scriind aceste randuri imi amintesc brusc de fascinatia mea de copil de a privi in ape oglindirea cerului nemarginit; mi se parea pe vremea aceea ca cel mai frumos lucru din natura este cerul si incercam sa patrund adanc cu ochii in el, cat mai departe, sa despic straturi peste straturi de albastru si uneori, uimita, descopeream o pasare mica cat un punct infim negru intr-un imens albastru).
Cheile Orzei sint cele mai inguste si spectaculoase chei din Bucegi. De-a lungul lor (aproximativ 1 Km) merge o “poteca” suspendata, construita din barne pe schelet metalic, folosita de muncitorii de la baraj; cheile nu sint in traseul marcat.
Barajul de la lacul Scropoasa a fost contruit in 1930, are o inaltime de 27 m si o lungime de coronament de 6 metri.
Am ajuns acolo intr-o frumoasa zi de primavara, care se intampla sa fie pe la inceputul lui februarie anul curent. Din Moroieni, venind dinspre Targoviste, drumul face stanga pe un drum forestier spre taberele Caprioara, Cerbul si Vanatorul, cam 7 km. Merg cu un prieten proaspat proprietar de permis auto si de Renault Megan, exersam pornirea din rampa si am usor emotii pe portiunile mocirlos inghetate.
Tabara Vanatorul e pustie, nu avem unde si nici ce manca.
Pornim spre cabana Scropoasa, poteca urca lejer, zapada e doar putina. Ba mai gasim si flori. Frecvent, atentionari de “Zona frecventata de ursi”.La o raspantie, poteca marcata face dreapta si urca muntele Orzea pentru a cobora apoi spre lacul si cabana Scropoasa.
Noi continuam urcusul, cautam putin poteca si intram in cheile Orzei, monument geologic; Sint foarte inguste, iar o platforma care sustine poteca din barne le strabate la o inaltime considerabila deasupra apei. Lemnul e ud, alunecam din cand in cand; uneori rasare soarele si lumineaza peretele de stanca; e frumos; in partea de sus, exista un tunel care strabate muntele si razbate direct la lac. Desi nu avem frontale, speram sa fie deschis sa putem trece dincolo; ar scuti o coborare pana la bifurcatie si apui urcusul pe traseul marcat. Ca sa nu mai vorbesc de “aventura” de a trece fara lumina printr-un tunel ingust si marunt, pe alocuri mai mic decat un stat de om.
Din pacate la cativa metri de intrarea in tunel, o poarta metalica sanatoasa ne taie hotarata calea si degeaba o mangaiem si rugam, nu se deschide asa ca cedam cu intelepciune, facem cale intoarsa, urcam muntele prin zapada care se topeste, trecem pe versantul nordic ceva mai inzapezit, H isi pune parazapezile, eu prefer sa merg cu grija cat sa nu-mi intre zapada in bocanci.La cabana Scopoasa nu mancam pentru ca nu e nimeni; Nici macar urme in fata cabanei nu sint; lacul e verde, “scaldatul interzis”, doua rate salbatice aterizeaza pe apa si plutesc straine si singure; cam pustiu.
Un gratar ars si ruginit, niste scaune asteptand mesenii, apa curge de pe acoperisul cabanei, si noi stam si mancam o banana ratacita prin rucsac si o bucata de graham cu seminte de dovleac.
Nu ma pot abtine sa nu ma gandesc la vremurile de glorie ale cabanei, cand grupuri de turisti cu fesuri colorate , cu rucsaci cu cadru exterior de aluminiu si cu corturi in forma clasica , nu de iglu populau vecinatate cabanei. Altitudine 1205 m, 80 de locuri de cazare; toate goale.
Nici tipenie de om.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu